Sisteme solare

Rezervele energetice ale Pământului sunt limitate. Fie că este vorba de gaze, petrol, cărbune sau alţi combustibili, tot mai multe statistici arată că în viitor aceste rezerve se vor epuiza, iar preţul lor va creşte din ce în ce mai mult. Soarele ne oferă însă gratuit un potenţial energetic care se poate folosi fără limite: în numai 20 de minute, Pământul primeşte de la Soare necesarul de energie al omenirii pentru un an de zile! Un alt avantaj major al utilizării energiei solare este faptul că aceasta este total nepoluantă, contribuind astfel decisiv la protejarea mediului înconjurător.

Energia solară este cheia pentru generarea energiei în viitor. Utilizând panourile solare puteţi să contribuiţi la măsurile de prevenire a schimbării climei. Astfel, nu doar că veţi produce energie în mod ecologic, ci veţi avea şi costuri mai mici cu energia, fără să fie nevoie să renunţaţi la confortul cu care v-aţi obişnuit. Panourile solare de la Bosch transformă radiaţiile solare în mod eficient şi le utilizează la încălzirea apei apei calde menajere, la sistemele adiţionale de încălzire şi totodată în unele ţări la încălzirea bazinelor. Panourile solare Bosch nu furnizează energie doar când străluceşte soarele, ci şi atunci când lumina este difuză. Indiferent că în prezent folosiţi energia pentru prepararea apei calde, utilizarea unui „sistem de preparare a apei calde ce foloseşte energia solară” reprezintă o soluţie raţională pentru aproape orice locuinţă. Indiferent dacă că este vorba de o construcţie nouă sau de o modernizare, un panou solar optimizează întotdeauna utilizarea energiei. Cea mai bună soluţie o reprezintă combinarea panourilor solare cu centralele termice cu condensare!

Distribuitorul de specialitate din apropierea ta

Cauţi un instalator în apropiere? Vei găsi rapid un instalator cu ajutorul funcţiei practice de căutare.