
Pompă de căldură: noul sistem de încălzire pentru casa ta?
Ești interesat de o pompă de căldură, dar nu stăpânești foarte bine subiectul? Înseamnă că te afli în locul potrivit! Ghidul nostru complet despre pompe de căldură îți oferă răspunsuri la cele mai importante întrebări și te îndrumă, pas cu pas, prin toate aspectele de interes pentru tine – cu exemple practice și relevante, explicate clar, cu ajutorul graficelor, exemple cu aplicabilitate imediată, videoclipuri, instrumente și comparații.
Următorul tău sistem de încălzire va fi o pompă de căldură? Află asta acum, alături de Bosch!
Table of content
- Cele mai importante aspecte despre pompele de căldură, dintr-o singură privire
- Ce este o pompă de căldură?
- Care sunt costurile unei pompe de căldură? Costuri de achiziție și consumul de curent electric.
- Avantajele și dezavantajele unei pompe de căldură
- Când merită cu adevărat să achiziționezi o pompă de căldură? Premise pentru eficiență sporită
- Modul de funcționare al unei pompe de căldură
- Comparație între tipurile de pompe de căldură: care este cea mai potrivită pompă de căldură pentru locuința ta?
- Cât de zgomotoasă este o pompă de căldură? Testează-i volumul acum, cu ajutorul Instrumentului de Sunet pentru pompe de căldură de la Bosch
- Îmbinarea pompei de căldură cu panouri fotovoltaice
- Pompele de căldură de la Bosch
- Pompe de căldură Bosch
- Întrebări frecvente despre încălzirea cu pompe de căldură
Cele mai importante aspecte despre pompele de căldură, dintr-o singură privire
- O pompă de căldură încălzește, prepară apă caldă menajeră și răcește locuința cu ajutorul energiei din natură, fără a folosi combustibili fosili.
- Pompele de căldură sunt ideale pentru locuințele noi; locuințele mai vechi trebuie să fie eficiente din punct de vedere energetic.
- O pompă de căldură pentru o locuință unifamilială costă între 10.000 și 25.000 euro.
- Costurile de electricitate pot fi reduse simțitor cu ajutorul unui sistem de panouri fotovoltaice.
- Rentabilitatea unei pompe de căldură depinde de eficiența ei, măsurată ca factor de performanță anual și de valoarea COP.
- Pompele de căldură funcționează ca un frigider, doar că în sens invers, în termeni de evaporare, compresie, condensare și expansiune a agentului de răcire.
- Există trei tipuri mari de pompe de căldură: pompă de căldură aer apă, pompă de căldură sol-apă și pompă de căldură apă-apă, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei.
- Poți testa cu ușurință aspectul și sunetul celei mai populare pompe de căldură aer apă cu ajutorul aplicatiei de sunet Bosch 3D.
Ce este o pompă de căldură?
Într-un anume sens, putem spune că o pompă de căldură este „sistemul de încălzire al momentului”, iar pentru multe locuințe unifamiliale este sistemul de încălzire cu cel mai mare potențial pentru viitor. De ce? Deoarece pompa de căldură este un sistem de încălzire prietenos cu mediul, care poate fi folosită atât pentru a încălzi, pentru a prepara apă caldă, dar și pentru a răci locuința pe tot parcursul anului.
În cuvinte simple, o pompă de căldură folosește energia liberă din mediul înconjurător, pentru a încălzi – de la aerul ambient, la sol sau apa din sol – și este, astfel, total independentă de combustibili fosili precum gaze naturale sau păcură. Este nevoie doar de electricitate pentru funcționarea pompei de căldură. Pompa de căldură folosește într-o manieră foarte eficientă curentul de acționare, ceea ce înseamnă că furnizează 3-4 unități de energie termică din mediul ambient al casei, pentru fiecare unitate de energie electrică folosită. Dacă aveți posibilitatea de a folosi energie regenerabilă din propriul sistem fotovoltaic pentru consumul energetic curent, puteți încălzi cu ajutorul unei pompe de căldură, autonom și fără emisii de dioxid de carbon.

Acest lucru face ca pompele de căldură să fie un instrument indispensabil pentru succesul tranziției energetice și le pune în centrul atenției drept contributor cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice. Astăzi, pompele de căldură înregistrează deja o creștere semnificativă în numărul de instalări de la an la an și au înlocuit sistemele de încălzire pe gaz, fiind considerate acum drept cele mai populare sisteme de încălzire pentru locuințele noi. În orice caz, cu o planificare corespunzătoare, pompele de căldură sunt o alternativă la încălzirea pe gaz chiar și pentru multe locuințe exististente .
Experții sunt de părere că pompa de căldură va fi una dintre cele mai economice maniere de încălzire pentru o locuință unifamilială, în viitorul apropiat. Acest lucru se datorează scumpirii combustibilului fosil, din cauza majorării prețurilor la gaze, petrol și dioxid de carbon, precum și scăderea costurilor de investiție în pompele de căldură și în tehnologia solară.
Care sunt costurile unei pompe de căldură? Costuri de achiziție și consumul de curent electric.
Vom răspunde succint celor două cel mai des adresate întrebări pe pe acest subiect: „Cât costă o pompă de caldura pentru o locuință unifamilială?” și „Câtă electricitate consumă o pompă de căldură?”. În funcție de sursa de încălzire, o pompă de căldură pentru o locuință unifamilială costă între 10.000 și 25.000 Euro. Consumul unei pompe de căldură poate ajunge până la 5.000 kilowatt-oră pe an. La costul energiei se adaugă costuri de întreținere care pot varia.
-
Pompa de căldură aer apă
Costuri achiziție 10.500-17.500 Euro Costuri de instalare 4.500-5.500 Euro Costuri de amenajare Nu se aplică Preț total 15.000–23.000 Euro Cost pe an** aproximativ. 1.110 Euro -
Pompa de căldură geotermală
Costuri achiziție 12.000–14.000 Euro Costuri de instalare 3.500–4.500 Euro Costuri de amenajare 3.500-5.500 Euro pentru instalarea bazinului de apă*
9.500-11.500 Euro pentru forajul de mare adâncime*Preț total 15.000-23.000 Euro
19.000-24.000 Euro cu colectoare de suprafață
25.000-30.000 cu foraje verticaleCost pe an** aproximativ 900 Euro -
Pompa de căldură sol-apă
Costuri achiziție 11.000–14.000 Euro Costuri de instalare 3.500–4.500 Euro Costuri de amenajare 5.500-8.500 Euro pentru forarea sondei Preț total 20.000–27.000 Euro Cost pe an** aproximativ 800 Euro
* Pentru găurile de foraj, costul este de 50-60 euro pe metru forat; pentru instalarea bazinului de colectare, costurile sunt de 40-50 de euro pe metru săpat. ** Costurile de consum reprezintă o valoare medie. Fundamentul calculului este o locuință unifamilială cu 120 mp spațiu locuibil, un necesar de căldură de 20.000 kwh pe an.
În cazul în care pompa de căldură este utilizată împreună cu panourile fotovoltaice, suma costurilor adiționale este în jur de 10.000 euro. Citește articolele noastre informative despre alternative la încălzirea cu gaz și la încălzirea cu petrol, pentru a afla care sunt costurile de conversie a unui sistem de încălzire pe gaz sau pe petrol la o pompă de căldură.
Avantajele și dezavantajele unei pompe de căldură
Avantajele unei pompe de căldură
- Prietenoasă cu mediul și clima, având în vedere faptul că încălzirea se face fără utilizarea de combustibili fosili
- Încălzirea ambientală este lipsită de costuri, trebuie doar să fie accesată
- Zero emisii de dioxid de carbon cu ajutorul energiei regenerabile sau prin propriul sistem de panouri solare fotovoltaice .
- Independență sporită, depinde doar de puterea de acționare
- Se poate utiliza și vara pentru răcire, salvând astfel costurile adiționale pentru achiziționarea unui sistem de aer condiționat
- Este modul ideal de încălzire a locuinței dacă aveți deja panouri fotovoltaice instalate
- Ușor de acționat, cu ajutorul telecomenzii sau a aplicației
- Potrivită și pentru locuințele smart
- Necesită puțină întreținere și cu costuri mici
Dezavantajele unei pompe de căldură
- Sistem de căldură de precizie, care trebuie să fie adaptat individual unei clădiri
- Presupune costuri de investiție mari și efort de planificare sporit
- Costuri adiționale de amenajare și săpături pentru pompele de căldură sol-apă și apă-apă
- Pentru a fi adaptate unei locuințe mai vechi, materialele de construcție de bună calitate reprezintă o cerință obligatorie
- Corpurile de încălzire trebuie să fie recondiționate înainte de instalare
- Este posibil să fie nevoie de o sursă adiacentă de căldură pentru zilele deosebit de reci (un radiator)
- Costuri de electricitate sporite în cazul unei planificări precare
- Costurile de electricitate pentru acționarea pompei de căldură nu sunt scutite de creșterea generală a prețurilor
- Sistemul de panouri fotovoltaice pentru propria sursă de energie reprezintă un cost adițional
- Pompele de căldură aer apă pot fi deranjante fonic, în cazul în care nu sunt izolate acustic
Când merită cu adevărat să achiziționezi o pompă de căldură? Premise pentru eficiență sporită
Spre deosebire de încălzirea locuinței pe peleți sau pe gaz, o pompă de căldură este un sistem de încălzire de precizie. Tehnologia dispune de mai puține resurse în cazul în care este nevoie brusc de o putere mai mare de încălzire, lucru pentru care pompa nu a fost proiectată inițial. Dacă încălzirea cu căldură ambientală merită să fie luată în seamă, ține în mare parte de eficiența unei pompe de căldură. În cazul în care condițiile potrivite sunt îndeplinite, cum este cazul unei locuințe noi sau a uneia vechi dar eficientă din punct de vedere energetic, pompa de căldură încălzește foarte eficient și asigură constant costuri de funcționare reduse.
Din punct de vedere tehnic, eficiența unei pompe de căldură depinde de următorii parametri:
Temperatura scăzută pentru suprafețele încălzite este esențială pentru a afla dacă o pompă de căldură este potrivită sau nu pentru locuința ta. O temperatură constantă de 35°C este ideală. Aceasta presupune o bună izolație și o încălzire de suprafață de înaltă calitate, precum încălzire prin pereți sau pardoseală. Dacă temperatura este mult mai mare de 45°C, eficiența pompei de căldură scade iar costurile de energie cresc.
„Coeficientul de performanță” se referă la performanța unei pompe de căldură în condiții de laborator și poate fi întâlnit adesea în documentația produsului. O pompă de căldură cu o valoare COP între 3.1 și 5.1 este considerată a fi eficientă și economică. Dacă valoarea este indicată drept SCOP, valoarea informativă este și mai mare, deoarece include și necesarul de căldură generat de schimbările de sezon.
În opoziție cu COP, factorul anual de performanță (APF) se referă la eficiența unei pompe de căldură în acțiune. Cu cât valoarea COP este mai mare, cu atât mai eficient acționează pompa de căldură. Pompele de încălzire aer apă obțin o valoare COP de aproximativ 3.5; pompele de încălzire sol-apă una de aproximativ 4.5, iar pompele de încălzire apă-apă ajung până la aproximativ 5. Cu un factor anual de performanță 4.0, unitatea furnizează căldura necesară pentru încălzire și apă caldă utilizând o parte de energie electrică și trei părți energie ambientală.

Bosch – partenerul tău de încredere pentru pompe de căldură
- Putere inovatoare de excepție
- Standarde de înaltă calitate și siguranță
- 2 ani garanție pentru întregul sistem
- Peste 100 de ani de expertiză în termotehnologie
- Oportunități atractive de subvenționare
- Bosch este partenereul tău de încredere pentru sisteme de încălzire eficiente și prietenoase cu mediul înconjurător
Modul de funcționare al unei pompe de căldură
Pompele de căldură își iau energia din aerul ambiental, din sol sau din apele subterane și o folosesc pentru a încălzi spațiul locuibil. Structura unei pompe de căldură este compusă din sursa de căldură, pompa de căldură și sistemul care distribuie și stochează căldura în casă. Modul de operare al pompei de căldură este similar cu principiul de funcționare al unui frigider, doar că în sens invers. În timp ce frigiderul extrage căldura din interiorul său și o eliberează în exterior, pompa de căldură extrage căldura din exterior și o duce în casă, sub formă de energie cu rol de încălzire. Iată cum funcționează: în circuitul închis de pompare a căldurii, energia termală din mediul înconjurător este transferată unui agent frigorific și convertită în căldură utilă, cu ajutorul evaporării, al compresiei, a lichefierii și expansiunii, care este apoi transportată în spațiul locuibil prin intermediul sistemului de încălzire. Pompa de căldură are nevoie doar de electricitate pentru a face acest lucru. O pompă de căldură poate furniza căldură și apă caldă și este caracterizată printr-un grad sporit de eficiență în modul de funcționare.
Mai multe despre cum funcționează pompele de căldură

Comparație între tipurile de pompe de căldură: care este cea mai potrivită pompă de căldură pentru locuința ta?
Pompa de căldură este de 3 tipuri: aer-apă, sol-apă și apă-apă. Pompele de căldură aer apă sunt de departe cele mai căutate aparate de acest tip, deoarece sunt cel mai ușor de instalat. Cu pompe de caldura aer-aer și pompe de căldură pentru apă caldă menajeră, există alte tipuri speciale, folosite pentru cazuri speciale. Prin intermediul următoarei comparații, dorim să îți oferim o primă impresie asupra tipului de pompă de căldură care ar putea fi potrivit pentru locuința ta. De asemenea, poți afla mai multe informații în articolul nostru informativ în care comparăm pompele de căldură.
Citiți mai multe despre tipurile de pompe de căldură

Pompele de căldură aer apă
Sursa de căldură: Aerul din exterior
Utilizare: Încălzire, apă caldă, răcire în clădiri noi și vechi
Avantaje: Este nevoie de puțin sau chiar deloc teren; poate fi instalată atât la interior, cât și la exterior; este necesar un minim de construcție, fără săpături; nu necesită aprobare; este mai ieftină decât celelalte pompe de căldură; poate fi folosită și hibrid, împreună cu energie solară sau gas.
Dezavantaje: factorul anual de performanță/ eficiență este mai mic, comparativ cu celelalte tipuri de pompe de căldură; este singura pompă de căldură la care zgomotul din exterior este perceptibil
Citiți mai multe despre pompa de căldură aer apă

Pompele de căldură sol-apă
Sursa de căldură: solul (suprafață geotermală situată în apropiere, cu bazine de colectare mari, de până la 2 metri adâncime sau geotermală adâncă, cu sonde subterane de până la 100 metri adâncime)
Utilizare: încălzire, apă caldă, răcire în clădiri noi și vechi
Avantaje: eficiență înaltă pe tot parcursul anului, datorată temperaturilor constante ale solului; este independentă de temperatura din aer; echipamentul folosit nu se vede; costuri de funcționare scăzute; hibridă cu energia regenerabilă
Dezavantaje: comparativ cu celelalte tipuri de pompe de căldură, costurile inițiale, precum și costurile de construcție sunt mai mari, din cauza săpăturilor sau a forărilor în adâncime; este nevoie de un lot de teren de dimensiune medie; este nevoie de aprobare
Citiți mai multe despre pompă de căldură sol-apă

Pompele de căldură apă-apă
Sursa de căldură: solul (suprafață geotermală situată în apropiere, cu bazine de colectare mari, de până la 2 metri adâncime sau geotermală adâncă, cu sonde subterane de până la 100 metri adâncime)
Utilizare: încălzire, apă caldă, răcire în clădiri noi și vechi
Avantaje: eficiență înaltă pe tot parcursul anului, datorată temperaturilor constante ale solului; este independentă de temperatura din aer; echipamentul folosit nu se vede; costuri de funcționare scăzute; hibridă cu energia regenerabilă
Dezavantaje: comparativ cu celelalte tipuri de pompe de căldură, costurile inițiale, precum și costurile de construcție sunt mai mari, din cauza săpăturilor sau a forărilor în adâncime; este nevoie de un lot de teren de dimensiune medie; este nevoie de aprobare
Citiți mai multe despre pompă de căldură apă-apă

Pompele de căldură aer-aer
Sursa de căldură: evacuează aerul din spațiile interioare
Utilizare: recuperează căldura pentru sistemele de ventilație/ încălzitoarele de aer cu enereei scăzută și casele pasive (construcții noi)
Avantaje: supliment ideal la sistemele de ventilație pentru sistemele de încălzire a spațiului; poate avea funcție de aer condiționat; poate fi combinat cu panourile fotovoltaice
Dezavantaje: este relevant doar în cazul sistemelor de încălzire prin ventilație din clădirile noi cu grad înalt de eficiență; nu este potrivit pentru clădirile vechi; nu încălzește apa; mai puțin eficiente decât alte pompe de căldură; cerințe de mentenanță ridicate
Citiți mai multe despre pompă de căldură aer-aer

Pompele de căldură pentru apă caldă menajeră
Sursa de căldură: căldura pierdută de echipamentele tehnice de interior (aerul de interior)
Utilizare: Apă caldă în clădiri vechi și noi
Avantaje: Robineți nefolosiți, căldură reziduală fără costuri pentru încălzirea apei; cost inițial scăzut; instalare ușoară; eficiență mare; amprentă mică de carbon; poate fi combinată cu aproape toate sistemele de încălzire
Dezavantaje: Nu este potrivită pentru încălzire rezidențială și aer condiționat; căldura reziduală din boiler trebuie să fie constantă pe întreg parcursul anului
Citiți mai multe despre pompă de căldură pentru apă caldă menajeră
Cât de zgomotoasă este o pompă de căldură? Testează-i volumul acum, cu ajutorul Instrumentului de Sunet pentru pompe de căldură de la Bosch
Zgomotul produs în zonele exterioare ale spațiilor rezidențiale este o consecință care poate apărea în cazul pompelor de căldură. Totuși, această consecință este valabilă doar în cazul pompelor de căldură aer apă. Aparatele absorb aerul ambiental cu ajutorul unui ventilator, care produce zgomote de funcționare destul de evidente. Pe de altă parte, pompele sol-apă și apă-apă funcționează în totalitate silențios la exterior.
Pentru a putea aprecia corect intensitatea sonoră a unei pompe cu căldură aer apă este important să facem distincția între nivelul de intensitate al emisiilor sonore (zgomotul generat direct de către pompa de căldură) și nivelul de presiune al emisiilor sonore (zgomot perceptibil la o distanță normală). Pompele de căldură optimizate fonic de la Bosch ajung la cote maxime de mai puțin de 40 de decibeli (similar foșnetului de frunze) și pot fi folosite cu succes în zonele urbanizate.
Puteți utiliza instrumentul de sunet Bosch pentru a testa volumul actualelor noastre pompe de căldură aer apă. Puteți găsi mai multe informații în articolul nostru de ghidare privind volumul pompelor de căldură.
Îmbinarea pompei de căldură cu panouri fotovoltaice
Panourile fotovoltaice completează în mod ideal o pompă de căldură într-o locuință unifamilială. Poți genera chiar tu mare parte din necesarul de electricitate necesar pompei de căldură cu ajutorul sistemului fotovoltaic, fapt care minimizează costurile de electricitate pe termen lung și te face mai puțin dependent de furnizorii de energie electrică, precum și de majorarea prețurilor la electricitate. Mai mult decât atât, energia solară poate fi folosită cu succes și pentru restul gospodăriei.
Interacțiunea optimă dintre energia solară și pompa de căldură este asigurată de un sistem de depozitare a electricității și de modul inteligent de distribuție a energiei solare în locuință. Într-o pompă hibrid de căldură de la Bosch, această funcție este asigurată de către Bosch Energy Manager. Acest instrument inteligent reglează toate cursurile de energie din locuință în mod automat și adaptează optim timpii de funcționare ai pompei de căldură disponibilității electricității auto-produse. Acest lucru reduce consumul energetic și îți sporește în mod semnificativ independența.

Pompele de căldură de la Bosch
La Bosch vei găsi o gamă largă de pompe de căldură inovative pentru locuințele unifamiliale, precum și pentru duplexuri și pentru blocuri de apartamente. Gama noastră de produse include pompe de căldură aer-apă. Cu ajutorul unei pompe de căldură de la Bosch, poți furniza cu ușurință căldură și apă caldă în locuința ta și să beneficiezi de nivelul înalt de calitate și siguranță al produselor noastre.
-
Pompe de căldură cu grad înalt de eficiență, care reduc costurile de încălzire
-
Pompe de căldură aer-apă foarte silențioase, datorită optimizării constante a emisiilor sonore
-
Pompa de căldură ideală pentru fiecare necesar termic
-
Hibride cu energie regenerabilă, sau gaz
-
Uz inovativ al energiei regenerabile, cu ajutorul Bosch Energy Manager
-
Acționare ușoară prin intermediul display-ului colorat tactil, al telecomenzii și al aplicației
-
Integrarea facilă a pompei de căldură în sistemul de case inteligente
-
Design atractiv
-
2 ani garanție
Întrebări frecvente despre încălzirea cu pompe de căldură
Care este durata de viață a unei pompe de căldură?
Casa mea are calorifere. Are rost să instalez o pompă de căldură?
Pompe de căldură sau centrale cu condensare: Care variantă este mai economică?
Cât de des este necesară întreținerea unei pompe de căldură și care sunt costurile de întreținere?